CE AM DE INVATAT

Construirea unei case este un proiect complex. Oricate lucruri ai sti, vei gasi mereu ceva nou de invatat. Fiecare din noi este priceput intr-un domeniu sau altul... iar noi ne pricepem sa construim durabil! Aici vei gasi detalii si explicatii care se vor dovedi utile in diversele etape din proiectul tau. Speram sa iti fie de folos!


  • Dictionar de termeni tehnici

    Ne gandim ca nu intotdeauna iti este clar ce inseamna un element sau un altul. Si pentru a preveni erori datorate neintelegerii sensului corect, gasesti aici explicatii pentru termenii de specialitate care te-ar putea pune in incurcatura.

    Armatura

    • Bara, de regula din otel, folosita pentru armarea betonului.

      Betonul are rezistenta mica la intindere, ca urmare armatura se dispune de regula in zonele intinse pentru a prelua eforturile de intindere (armatura longitudinala). Barele de armatura se pot dispune si in zonele comprimate sau supuse la forta taietoare, iar in cazul etrierilor ele asigura rolul de confinare.

    Acoperire cu beton

    • Strat de beton care acopera la exterior armatura unei piese de beton armat, pentru a o apara de influenta mediului ambiant.

    Aditivii si rolul lor

    • Substante care imbunatatesc unele caracteristici fizice ale betonului proaspat, cu repercursiuni favorabile asupra punerii in opera si asupra unor caracteristici ale betonului intarit. Aditivii actioneaza, de regula, asupra lucrabilitatii betonului (plastifianti sau superplastifianti), cu efecte benefice privind compactitatea si cantitatea de aer din beton, sau asupra timpului de priza (intarzietori sau reducatori ai acestuia).

    Aderenta

    • Efectul prin care mortarul dezvolta o rezistenta la intindere la suprafata de contact cu blocurile de zidarie.

    Agregate minerale

    • Granule, de diferite dimensiuni, de origine minerala, obtinut fie prin excavare din rauri, fie prin concasarea (spargerea) rocilor de cariera.

    Balast

    • Amestec de nisip si pietris.

    Beton

    • Material preparat din ciment, agregate (nisip si pietris), apa si aditivi (in special in cazul betonului preparat la statie).

    Beton armat

    • Material alcatuit din beton si armatura, de regula sub forma de bare (vergele) din otel.
    Buciardare
    • Operatie de prelucrare a suprafetelor de beton/mortar prin ciocanire sau periere  in vederea obtinerii unei suprafete neregulate/rugoase

    Buiandrug

    • Grinda de mici dimensiuni din beton armat, lemn sau metal ce sustine zidaria sau planseul deasupra unui gol de usa sau de fereastra situat intr-un perete de zidarie.

    Capacitate portanta

    • Sarcina maxima pe care o poate prelua un sistem constructiv sau un element de constructie.

    Carbonatarea betonului

    • Proces de reactie a pietrei de ciment cu dioxidul de carbon (CO2) in timp, care conduce la scaderea alcalinitatii betonului, prin trasformarea hidroxidului de calciu [Ca(OH)2] in carbonat de calciu (CaCO3).

    Ciment

    • Material de constructie in forma de pulbere fina, obtinut prin macinarea clincherului si care, in contact cu apa, face priza si se intareste. Cimentul se utilizeaza la prepararea mortarelor si betoanelor.

    Clasa mortarului/betonului

    • Rezistenta la compresiune determinata pe probe standardizate (cuburi, prisme) la 28 de zile.

    Cofraj

    • Cofrajele sint constructii auxiliare, de cele mai multe ori provizorii, necesare la mentinerea betonului proaspat pana la intarirea acestuia, pentru obtinerea formei dorite a elementului de constructii.

    Confinarea betonului

    • Amplasarea perimetrala a armaturii in sectiunea de beton in vederea limitarii deformatiilor transversale ale elementului de constructie.

    Consola

    • Element de constructie liber la unul dintre capete si incastrat la celalalt capat (pot sustine un balcon, cornisa s.a.).

    Corp de zidarie

    • Element prefabricat, destinat utilizarii la lucrari de zidarie.

    Coroziune

    • Termen general care desemneaza degradarea materialelor (de constructie) prin procese de natura chimica, ca urmare a actiunii mediului inconjurator.

    Cota zero ±0,00

    • Nivelul de referinta fata de care sunt exprimate toate cotele de nivel dintr-un proiect. De regula corespunde cotei pardoselii parterului.

    Cota de fundare

    • Distanta masurata de la nivelul terenului pana la partea cea mai de jos a fundatiei (talpa fundatiei).

    Dezagregare

    • Pierderea structurii compacte a betonului, care se desface in bucati separate mergand pana la agregatele componente. Principalele cauze ale dezagregarii betonului sunt: atacul chimic, coroziunea, inghet-dezghetul, strivirea etc.

    Deschidere

    • Distanta masurata pe orizontala dintre doua puncte consecutive de rezemare teoretica ale unui element de constructie sau ale unei constructii.

    Diafragma

    • Element vertical de rezistenta (perete structural) cu rigiditate mare in planul sau.

    Elemente portante

    • Elemente de constructii care suporta si transmit fortele sau actiunile verticale, gravitationale, pana la fundatii si terenul de fundatie.

    Etrier

    • Armatura transversala realizata de regula din elemente independente, utilizate la grinzi, nervuri si stalpi.

    Exfolierea betonului

    • Fenomen de fisurare si desprindere a unor straturi subtiri de la suprafata betonului

    Incarcare

    • Denumire generica pentru orice actiune care se ia in considerare la dimensionarea unui element de rezistenta sau a unei constructii.

    Liant

    • Material natural sau artificial care au proprietatea de a lega intre ele materialele granulare in vederea obtinerii unor conglomerate artificiale.

    Lucrabilitate

    • Masura a consistentei (vascozitatii) betonului prospat care se masoara prin utilizarea asa numitului con de tasare; o fluiditate mai mare usureaza pomparea si inglobarea armaturilor, iar una mai scazuta duce in general la rezistente mai mari.

    Marca / Clasa mortarului sau betonului

    • Rezistenta la compresiune efectuata pe epruvete standard la 28 de zile. Se masoara in daN/cm2 (kgf/cm2 sau MPa.

    Mortar

    • Amestec de nisip, ciment si apa (fara agregate mari – pietris si piatra sparta).

    Normativ in constructii

    • Set de reguli si prevederi obligatorii, stabilite pe categorii de lucrari (de exemplu: pentru producerea betonului).

    Pasta de ciment (sau lapte de ciment)

    • Amestec de ciment cu apa.

    Pardoseala

    • Element de constructie interior cu rol de asigurare a unei suprafete pentru circulatie.

    Perete

    • Element vertical avand rol principal de delimitare a spatiului construit; poate avea si un rol portant (de preluare de sarcini verticale si orizontale).

    Permeabilitatea betonului

    • Proprietate a betonului de a lasa sa treaca prin el apa, aer, radiatii etc. Cu cat permeabilitatea betonului la apa este mai mica, cu atat rezistenta lui la inghet/dezghet, penetrare agenti externi s.a. este mai mare. De regula, cantitatea mai mare de ciment si raportul apa/ciment mai mic conduc la micsorarea permeabilitatii (in conditiile punerii in opera corecte a betonului).

    Pilot

    • Elemente structurale de fundare in adancime, caracterizate printr-un raport mare (de obicei peste 15) intre lungime si latura sectiunii transversale sau diametru.

    Placa

    • Element orizontal pentru delimitarea pe verticala a spatiului construit si care are intotdeauna si un rol portant.

    Planseu

    • Ansamblul format din grinzi (optional), nervuri (optional) si placi plane sau bolti.

    Popi de sustinere

    • Element vertical de sustinere a cofrajelor si elementelor orizonale pana la intarirea completa a betonului (poate fi stalp, par, barna etc.) avand diverse intrebuintari, mai ales ca element de sustinere sau de sprijin

    Prefabricat

    • Element de beton realizat in serie, de regula intr-o hala special amenajata, care urmeaza sa fie transportat si montat pe santier.

    Priza betonului

    • Trecerea de la faza de beton proaspat la faza de beton rigid (a nu se confunda cu betonul intarit).

    Reteta mortar / beton

    • Stabilirea proportiilor materialelor componente ale mortarului (liant zidarie+nisip+apa) sau betonului (ciment+nisip+pietris+apa) prin incercari, in vederea obtinerii caracteristicilor solicitate.

    Rezistenta la inghet-dezghet

    • Proprietatea betonului de a rezista la un numar de cicluri inghet-dezghet. Scaderea rezistentei la compresiune dupa aplicarea ciclurilor de inghet-dezghet se masoara prin incercari. Aceasta scadere e corelata de regula si cu adancimea de degradare a betonului.

    Rigiditate

    • Proprietate a corpurilor solide de a se opune deformarii.

    Rost de lucru

    • Zona aparuta ca urmare a intreruperii betonarii, pentru care exista reguli de plasare (in functie de elementul de constructie). Inainte de reluarea betonarii, aceste zone se prelucreaza pentru asigurarea aderentei cu stratul de beton urmator.

    Rost orizontal la zidarie

    • Strat de mortar intre fetele de pozare (pe care se aplica mortarul) ale corpurilor de zidarie.

    Rost transversal la zidarie

    • Rost de mortar vertical, perpendicular pe rostul orizontal si pe fata peretelui de zidarie.

    Rost longitudinal la zidarie

    • Rost de mortar vertical in grosimea peretelui, paralel cu fata peretelui.

    Segregare

    • Pierderea omogenitatii amestecului de agregate la beton prin separarea partii fine de cea medie si de cea cu granulatie mare (> 16 mm). Fenomenul este uneori confundat cu deficienta calitativa a stratului de acoperire al armaturii (strat incomplet).
    • Separarea materialului granular din beton sau din mortar in straturi de consistenta diferita.

    Structura in cadre

    • Structura spatiala alcatuita din rigle (grinzi) si stalpi, legati rigid in noduri.

    Sapa

    • Suport realizat din mortar, adecvat montarii oricarui tip de pardoseli de tip ceramic, din piatra naturala, din lemn sau imbracaminti ca: mocheta, covor PVC, linoleum etc.
    Sprit
    • Primul strat al tencuielii realizat din mortar fluid (consistenta 11-13 cm). Spritul (denumit si strat de amorsa) trebuie sa asigure o aderenta foarte buna la stratul suport.

    Strep (zidarie executata in strepi)

    • Mod de terminare a zidariei astfel incat unele caramizi ies in afara iar altele sunt retrase, pentru a permite teserea  zidariei la colturi sau o mai buna legatura cu elementele din beton turnate pe loc.

    Teserea zidariei

    • Dispunerea caramizilor pe randuri decalate, astfel incat rosturile verticale sa nu fie aliniate (rostul vertical plasat la mijlocul caramizii de pe randul urmator) in vederea asigurarii conlucrarii.

    Tencuiala

    • Straturi de acoperire a suprafetelor elementelor de constructie din caramida, beton, lemn, piatra etc.

    Tratarea betonului dupa turnare

    • Masura de protectie a betonului impotriva uscarii premature a betonului, a temperaturilor extreme sau diferentelor mari de temperatura, a antrenarii/scurgerii pastei de ciment s.a.

    Zidarie

    • Ansamblu realizat din corpuri de zidarie, asezate dupa reguli specificate si legate intre ele cu mortar.

    Zidarie confinata

    • Zidarie prevazuta cu elemente pentru confinare din beton armat pe verticala (stalpisori) si pe orizontala (centuri), turnate dupa executarea zidariei.


  • Echivalenta clase de betoane

    Cand vine vorba de rezistenta betonului, mesterii (si de multe ori si proiectantii) vorbesc de marci, producatorii de beton si de ciment vorbesc de clase, nici nu e de mirare ca te simti derutat.

    De unde aceasta confuzie? Simplu - normativul pentru prepararea betoanelor a evoluat si cu aceasta evolutie a avut loc si modificarea marcilor in clase de betoane, precum si a clasificarii lor. Puterea obisnuintei a facut ca “marcile” sa ramana in limbajul curent, desi nu mai sunt de actualitate.

    In tabelul urmator iti prezentam echivalenta intre aceste marci / clase, in functie de anul revizuirii normativului (codului de practica).

    Speram sa fie cu folos si sa te ajute sa te orientezi mai usor in discutiile cu mesterii si proiectantii, dar si in depozitele de constructii.

     

    Normativ Clase de betoane (marci de betoane)
    CP012-2007 C6/7.5 C8/10 C12/15 C16/20 C18/22.5 C20/25 C25/30
    C 140-1986 Bc 7.5 Bc 10 Bc 15 Bc 20 Bc 22.5 Bc 25 Bc 30
    C140-1979 B100 B150 B200 B250 B300 B330 B400